„Eram sigur că Bistrița va elimina Steaua!** Mă bucur că n-am pățit la fel cu CFR Craiova”

  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR continuă cursa spre a treia Cupă consecutivă. Clujul a
trecut de singura echipă ajunsă în optimi din ligile inferioare,
prin golul lui Nei. Iuliu Mureșan răsuflă ușurat și spune că se
bucură că nu a avut soarta celor de la Steaua!

„Mă bucur pentru acest succes, mai ales că s-au întâmplat
foarte multe suprize în această fază a competiției. Am urmărit ieri
meciul Stelei de la Bistrița și eram aproape sigur spre final că se
vor califica gazdele, deși la începutul meciului nu aș fi zis
asta”,
a spus Mureșan la Digisport.

Mureșan crede că forța echipei va crește o dată cu revenirea lui
Kone! „În 4-5 zile va reveni pe teren și vom arăta altfel
cu el în echipă
„, a mai declarat președintele CFR-ului

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'

Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”

Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”

BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!

Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme

O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ

Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită

Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”

Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România

Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată

Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×